Miracolele sunt lectii. Pana la urma, daca nu a platit cu bani, Andreas a platit cu propria-i viata...

Ei bine prietene, a trecut ceva timp de la ultimul miracol, nu-i asa? Ti s-a intamplat, ai fost martor direct sau numai receptor intr-o povestioara spusa de cineva. A ramas de nu stiu unde ca miracolele se intampla cu precadere celor aflati in suferinta. Poate ca asa si e. Eram copii cand mai auzeam vorbe dintr-astea: "betivanul acela din coltul strazii l-a vazut intr-o seara pe Dumnezeu. I s-a aratat tocmai lui si de atunci n-a mai pus strop de alcool pe limba..." Ca stropul de alcool exista si un strop de adevar: miracolele par sa fuga spre cei aflati la ananghie. Ei vad oricum totul altfel...

Miracolele care ni se intampla in viata - Poza 1Te-ai ratacit in viata mai ceva ca betivanul nostru din coltul strazii, mergand pe multiple carari. Ordinea nu se prevedea curand si brusc, ti s-a ivit in cale o persoana, de regula straina, mai in varsta, un veritabil intelept. Ti-a dat o lectie de viata, probabil intr-un compartiment de tren, intr-un restaurant, la o intalnire oarecare intr-un loc oarecare. Era ca un mesager de nu stiu unde. E bine sa-l numim asa. Si te-a facut sa te gandesti serios la tot si sa zici gata, de maine voi fi altfel. Cand mergi pe drum si treci pe langa un vagabond culcat pe cartoane si ziare vechi, scotand din motiv de "interior mai curat" un leu din buzunar, poti fi chiar tu miracolul. Pentru el, caci el vede altfel lucrurile.

Cand viata te lasa precum Pianistul fara nimic de pus in gura si foamea iti arata si mai mult ca nu ai de unde, apar niste prieteni pe care nu i-ai mai vazut de mult tare: "ce faci, esti bine sanatos? -Da, sunt bine, numai ca am cam ramas fara bani, fara mancare, fara nimic. - Nu-i nimic, am adus noi!" Daca aveai frigiderul plin ochi, era o coincidenta, dar in circumstantele astea, e un miracol. Mai stii si povestile, auzite parca tot mai demult, in care ei se iubesc, unul descopera ca are nu stiu ce tip de cancer incurabil si de atunci lupta, nu-si pierd speranta, se iubesc tot mai mult si boala este intr-un final invinsa. Fara doar si poate, iubirea e un miracol. Gesturile mici pot fi un miracol, la fel ca si gesturile mari. O vorba poate fi un miracol. Dar e important de stiut ca ele se intampla cu un scop precis: sunt lectii.

Exemplul perfect l-am descoperit in "Legenda sfantului betivan", o povestioara de 35 de pagini scrisa de genialul Joseph Roth. Are stilul lui Dostoievski, iti dai seama imediat de asta. Daca l-ai citit pe Dostoiesvki, fireste. Andreas a fost candva un om ca toti oamenii, cu o slujba bunicica, o viata bunicica si nimic mai mult. Dar in viata poti pierde repede totul printre degete, daca nu esti atent. Asa se face ca Andreas al nostru ajunge boschetar pe sub podurile Senei, in Paris. Nu are bani, nu are haine curate, nu are de nici unele. Se intalneste intr-o seara cu un domn in varsta, care ii da 200 de franci. Andreas spune ca e om de onoare si nu accepta banii decat daca ii restituie la un moment dat. Domnul spune ca e in regula, ii poate da micutei Sfanta Tereza, la o anumita catedrala, intr-o duminica. Binevoitorul in etate avea si el ceva datorii catre sfinti, stia prea bine asta. Miracolele incep pentru Andreas si par ca nu se mai termina. Incepe sa bea banii, sa manance bine si intr-un local un alt strain ii ofera de lucru, urmand sa-i dea 200 de franci pentru doua zile. Exact cat sa-i restituie micutei Tereza. Primeste banii si isi cumpara un portofel folosit de la un fel de anticariat. Ajunge duminica la catedrala, insa mesa de zece era ratata si trebuia sa astepte pana la 12. Intra intr-un bistro si o vede acolo pe Carolina, o fosta prietena, din cauza careia facuse si puscarie. Bineinteles ca este pacalit si pleaca cu ea, petrece, cheltuie banii si cand se trezeste din visul acesta realizeaza ca nu mai are bani.

In portofelul folosit insa, intr-o crapatura, gaseste o mie de franci. Bea si manaca bine, se duce si pe la femei usoare, se retrage intr-un hotel si acolo se indragosteste de o tanara. Sta cu ea cateva zile si cheltuie aproape toti banii. Urmatoarea duminica, o ia la pas spre catedrala, ca trebuie sa restituie niste bani. Surpriza, iar a ajuns tarziu, iar trebuie sa astepte in bistro pana la 12. Ehei, dar apare un ortac, vechi tovaras care, cum vede ca are bani, il pacaleste si-i spune ca il vor omori unii daca nu le returneaza un imprumut. Andreas greseste iar. Miracolele nu il ocolesc insa. Sub un pod, acelasi domn in varsta, ii ofera din nou 200 de franci, chiar daca nu recunoaste ca este tot cel de data trecuta. Suspect, dar Andreas ajunge in bistro, bea si mananca prea mult, sta cateva zile acolo iar birtasul ii ia aproape toti banii. Iese amarat si un politist il bate pe umar. El, care nu avea acte, se sperie cumplit. Dar politistul ii da un portofel, crezand ca el l-a scapat. Inauntru erau bani suficienti pentru micuta Sfanta Tereza, dar Andreas rateaza iar mesa. Intra in bistro si vine acolo si ortacul, dar si o fetita pe care, surprinzator, o chema Tereza. Andreas incepe sa se piarda, stiind ca a gresit si iata, daca el nu s-a dus la Tereza, a venit Tereza la el. Se ridica, face cativa pasi si se prabuseste. Este dus in capela si fata, curioasa, se duce acolo. Betivul de care se tineau miracolele moare ducand mana spre buzunarul in care avea banii...

Miracolele sunt lectii. Pana la urma, daca nu a platit cu bani, Andreas a platit cu propria-i viata...

Un text de: Ianis

Nota: Textul este reprodus in intregime de pe Yuppy.ro cu acordul autorului.