Nu uitau sa-i multumeasca lui, hotului de pantofi. Cei care n-au venit, poate ca vor veni. Sau poate ca nu

Il cheama Park, are 59 de ani si umbla copacel prin Seul, un pic cam ingandurat. De cand unii au vrut sa afle dedesubturile afacerii sale cu pantofi, Park pur si simplu nu mai e om. Uneori se uita cu grija sa nu calce pe frunzele cazute de la morcovul pe care il tot tine undeva. Atelierul sau cu incaltaminte second-hand (mai bine zis second-foot) a mers binisor pana sa se prinda unii ce era cu toata afacerea…

Povestea hotului de pantofi - Poza 1Park se trezea dimineata cu noaptea-n cap. Era la fel de galben, cu ochii la fel de inclinati si parul inca negru. Adus putin de spate de la o cifoza mai veche, omul nostru intra lejer in papuceii sai, pregatindu-se pentru o noua calatorie. Ce poate fi mai frumos decat sa mai calci si prin biserica, acum cand lumea se indeparteaza de credinta? Nu si Park, chiar daca varsta si coloana il faceau sa mearga lin, cu pasi ca de academician. Ai fi spus ca e inofensiv, ca nu se gandeste deloc la prostii. Park parea un intelept dornic sa cunoasca mai multe despre sine prin intermediul apropierii de religie, oricare ar fi fost ea. Ajuns in fata bisericutei, barbatul scund se opri in hol, acolo unde stateau deja cateva zeci de perechi de pantofi. Buni, lustruiti, din piele adevarata, de firma, cu talpa zdravana. Park ochi deja o pereche apetisanta si isi lasa papuceii langa ea. Cu un protocol stiut prea bine, se insera apoi prin multime, disociindu-se de toti. Asculta predicile, muzica, rasuflarea celorlalti. Isi spuse o rugaciune, scuzandu-se pentru ce urma sa faca.

Park disparu la fel de repede, pe la jumatatea evenimentului. Picior dupa picior, hop in pantofii cei noi, lasand caraghioasele aratari in loc. Privi papuceii cei vechi cu dispret. Acum era deja alt om, luand parca statutul proprietarului de drept. Merge altfel spre casa, cu pasi mari, apasati. Nu mai priveste in pamant ci sus, spre ornamentele cladirilor inalte. Se uita si la oameni. E mandru, cu spatele mai drept ca niciodata. Park a murit si Park sa traiasca! Iute spre casa, spre atelier, spre afacerea micuta. Descaltandu-se, coreeanul redeveni umil. Pune pantofii langa multi altii, la fel de buni. Acum are picioarele goale… Priveste deja sutele de perechi stranse in atatea zile. Pe unele le-a dat, pe altele nu.

Nu-i place nici macar sa-si spuna in gluma ca magazinul nu are pantofi second-hand, asa cum scrie pe geam. Stie ca toti au trecut si prin picioarele lui, urmand sa sustina un al treilea om prin praf, ploaie, gunoaie, iarba si lucruri marunte. Sau poate ca nu.

Si uite ca pana la urma l-au prins. Intr-un nou ritual matinal, intr-o noua biserica, in aceeasi multime de oameni. Park le-a dat papucii multora. Ei s-au simtit calcati pe orgoliu, pe statut, pe reputatie, dincolo de furt. Lumea a devenit mai atenta, mai suspicioasa la vederea celui care parea absolut inofensiv. L-au urmarit cum pasea usor, peste strazi, printre frunze, peste poduri. Avea o alta stima de sine la intors. In atelier, l-au privit cum s-a descaltat de tot, redevenind simplu. Multi si-au recunoscut pretioasele incaltari pe acolo si totusi nu l-au parat cui trebuiau sa-l parasca. Nu aveau cum. Park le facea semne discrete tuturor, aratandu-le unde era zona potrivita pentru fiecare biserica. Isi luau pe rand pantofii, se inclinau in fata omului si ieseau, in liniste deplina.

Oameni in costume elegante, din paturile sociale inalte, gaseau in locul incaltamintei de lux papuci din nuiele, cu un biletel ingrijit. Pe bilet scria: “Coboara-te sa redevii om. Incalta-te si mergi simplu, umil, cu capul plecat in pamant. Calatoreste desprins de toate gandurile tale, de bani, de griji, de lux. Vino aici…” In continuare era trecuta o adresa. Multi se simteau calcati in picioare, ofensati. Putini acceptau exercitiul, pornind pe strazi, printre frunze, peste poduri. Erau condusi de energia lucrurilor simple si pure, pe care le-au uitat inaintand in sus, prin viata. Erau bucurosi sa-l vada pe Park, omul care le-a mai deschis un pic ochii - el ramanea cu teama in suflet, nestiind cum vor reactiona toti oamenii.. Cei veniti isi luau pantofii cei buni inapoi, plecand schimbati.

Nu uitau sa-i multumeasca lui, hotului de pantofi. Cei care n-au venit, poate ca vor veni. Sau poate ca nu…

Un articol de: Ianis

Nota: Textul este reprodus in totalitate de pe Yuppy.ro cu acordul autorului.